din poeziile lui George Demetru Ladima

Poetul G. Dem Ladima a existat doar în romanele
vizionarului scriitor si poet Camil Petrescu.
Pentru a-l (re)cunoaşte, vă invităm să (re)citiţi
“Patul lui Procust” si “Moartea pescăruşului”...
*
 
Patul lui Procust
 
Felie de noroi e ciclul meu,
Spre capătul carent răzbat cu greu,
Fuiorul tors al cretei mi-e povară,
Şi de mă apără, mă şi măsoară.
 
Triunghiul tău înscrie albatroşii,
Şi doare mlaştina cu viermii roşii,
Dar cum, mirajul frumuseţii nevalente,
Când ochiul meu spre cruguri, sus, atent e?
 
Hrăniţi cu putrezime de asemeni,
Se-ngraşă nuferii suavi şi gemeni,
Eu, plin de bale şi vâscos, greu lupt
Alăturea, din soare să mă-nfrupt.
 
Cu burta flască, la urechi rubin,
Cu clopoţei de slavă şi venin,
Vecin cu mine e şi se târăşte, totuşi
Împărăteşte balta, albii lotuşi.
 
Dar ochii mei în mine se întorc,
Să mă cuprind, alt fir încep să torc.
Mai mare sunt, decât cei mari, şi mai
Frumos, decât un crin în miez de Mai.
 
Spre tine, Doamne, gândul îmi înalţ…
Nici flori, nici aur, nu mi-ai pus în smalţ,
Nici ghiare. Tu mi-ai dat în loc de ele
Doar conştiinţa mişeliei mele.
 
***
 
Parafă
 
Marea crâncenă de plumb visează salbe
Şi resoarbe-nveninată, spume albe,
Pe deasupra-i sârma-ntinsă între munţi,
Pentru paşii mei alături, şi mărunţi.
 
Doamne, din ce gropi, din ce canal,
Mă azvârli ca pe un cadavru, sideral,
Ce descrie cu picioarele lipite
Traiectorii în ocol, de monolite ?
 
Timpul se dilată-n gol şi vin prin spaţii
Către mine, flămânzite constelaţii …
Sorii noi au nimburi tari de sfinţi. Eu trec
Ca o pasăre salvată de înec.
 
Semnul e de aur, ştiu, blestem de soi …
Negreşit, Steaua Polară. Dar apoi ?
 
***
Ceasul Dintâi …
 
Dar iezerele unul lângă altul sute,
Când râd arhipelagurile lumii mute?
Geyserii lungi lumina descompun
Ca munţii de cristal şi alaun.
 
Iradiază sorii albi, de-odată patru,
Terasele de ape vii în amfiteatru…
Grădinile Semiramidei, lateral
Din răsărit pân’ la apus, în sus de val.
 
Azvârl orgile planetei jerbe grele
De imnuri spre spiralele de stele…
Când evantalii latescente trec domol
Ca reci comete dincolo de gol.
 
Fâşii de lumină caută gândind
Sfârşitul lumii. Rar se sting şi se aprind…
Aşa era… aşa era întâiul ceas,
De nu m-ar fi chemat pe cruce-aş fi rămas.
 
***
Samarcanda
 
Muntele sticlos din fund e la trei nopţi
Depărtare cu privirea. Şahi răscopţi
Plâng ce-a fost cu ochii scoşi. Oigurii mei
Cresc în vaduri, văile vuiesc de ei.
 
Merg spre Turnul nalt, cât norii albi de grindeni,
Margini nu se ştiu, priveliştea n-are
Ţările vecine-l văd de pretutindeni,
Caravanseraiuri fumegă-n hotare.
 
Sus pe munţi spânzurători cât cerul gol
Cheamă trecătorii şuierând domol.
Muşte cât găinile rotesc. Leproşii
Vămuiesc chervanele, aprind chiparoşii.
 
Curcubeul peste Asia întreagă
Cheamă-nţelepciunea voastră să aleagă,
Iată flăcări, stele, luminează albastre,
Naşterea pe scut a seminţiei noastre.
 
Bajazet închis cu amintirea-n cuşcă
Gratiile ca zăbalele îşi muşcă.
Hoarda, hoarda mea de aur peste tot,
Prapur cu minciună, cepeleag despot.
 
***
 
Citiţi traducerile în franceză :

http://wp.me/p1pjp4-hz

 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s