o aplecare spre interior – Ioana Geacăr

două fete admiră rochia de mireasă din vitrină
şi cu aceeaşi strălucire în ochi se privesc
una spune: e o furtună rece şi florile din pomi
sunt vânzolite prin oraş ferestrele-s închise şi acoperişurile se uită în jos
cu tristeţe
un vârtej cosmic îmi mestecă în măruntaie
deodată se face întuneric care mă trage dedesubt
 
cealaltă: de pe străduţa perpendiculară mama mă urmăreşte cu mâinile făcute binoclu rochia ei verde e legată strâns în jurul unui stâlp
inima i se prelinge pe sân şi se-ntoarce
nu avem geamuri spre stradă
umbra plopilor o simt foşnind în fiecare noapte
cerul e foarte departe ca un zmeu care-mi scapă
dar
capul meu are petale galbene/ capul meu are petale galbene
 
o aplecare spre interior
eşti iarbă nimeni nu vede
ce ascunzi
 
înşiruire de copertine şi copaci pe lângă garaje
ţârâit de greieri o frunză căzând foşnetul pisicilor prin bălării
plecate la vânătoare
 
un clovn cu faţa galbenă
şi buzele foarte late şi roşii
îşi smulge lacrimile şi le bagă în buzunar
e liber la timp
să scrie pentru primul trecător care se apropie semne
pe un porumbel de hârtie.
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-d2

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s