Aeroport de toamnă – Nichita Stănescu

Tras înapoi de planetă auzeam îngeri,
auzeam pietrele,
galbenul, verdele
cum urcau noaptea spre centrul
pămîntului.
 
Aeroportul lansa diavoli cu coada aprinsă
şi arzînd treptat treptat de la copite
pînă la creştet, şi numai coarnele
le rămîneau întregi şi se desfăceau
prăbuşindu-se
fiecare-n altă parte.
 
Timpul se spărsese;
fiecare apucam din el ce puteam,
şi nici măcar nu mai curgea peste tot
la fel:
în glezne trecea o lună,
în genunchi o zi, în coastă o oră
pe limbă un minut şi-n tîmplă
o secundă
 
,, De aceea încercăm să ne ţinem
capetele cît mai departe de miezul pămîntului,,-
spuse cineva.
 
Dar
nu-l luă nimeni în seamă.
 
Fiecare avea alt timp şi-ncerca
să treagă-nspre el planeta,
care însă se mulţumea numai
să se rostogolească.
 
Auzeam îngeri. Stam la pîndă
gata să-i sar primului în spinare,
pregătindu-mă pentru o călătorie.
*
citiţi traducerea în francezã :
http://wp.me/p1pjp4-cE 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s