Fraţii – Gheorghe Pituţ

Fratele meu are turme,
fratele meu are aur,
fratele meu are neveste
şi roabe frumoase,
fratele meu e puternic şi rege.
Eu am răbdare,
eu am o sete,
eu am un cântec şi o iubită
ea e înaltă
şi foarte blândă
şi otrăvită.
Eu îmi iubesc fratele
mai mult
decât toate femeile lui,
dar el mă scuipă şi mă alungă.
Îmi scot iubita din hambare,
mi-o port anume
prin curţile lui,
vai! el n-o ştie, însă o cheamă
ca-ntr-o uitare,
ca-ntr-o beţie.
Nebun în noapte, cu un prieten
dintr-un oţel ascultător,
alerg pe trepte,
pătrund în case
dar deodată mi-e foarte dor
de doamna mamă
de domnul tată,
m-apucă somnul, abia mă port –
pe când soldatul din turn aduce
palizi în braţe
un gând şi-un mort.
*
cititi traducerea în francezã :

http://wp.me/p1pjp4-c3

Anunțuri

One response to “Fraţii – Gheorghe Pituţ

  1. citind această poezie, pentru că nu ştiu geneza ei sau alte implicaţii despre poet, mintea mi-a plecat la Iacov şi Esau, la Iosif şi fraţii lui…
    superioritatea unui blog de poezie constă în faptul că te pune faţă în faţă cu nişte gânduri pe care nu le poţi găsi oriunde şi, de la acele gânduri, poţi tu să porneşti gândurile tale.
    sincer, am citit nişte poezii de pe-aici şi mă rodeau ideile, mi se părea că ar trebui să-mi spun şi eu punctul de vedere într-o poezie, care să scoată în evidenţă propria-mi experienţă.
    am un caiet în care ar trebui să scriu ce-mi doresc de la viaţă. culmea este că multe dintre cele scrise s-au împlinit: din această perspectivă, cred că ar trebui să trec şi 30 de minute zilnic de poezie + 30 de minute de scris după ce citesc poezie…
    cine ştie ce-o să iasă… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s