Vânătoare de şoim – Ştefan Augustin Doinaş

în zori de zi când cea din urmă stea
este sătulă de isprăvi nebune
un prinţ al vânătorii povestea
şi-un grămătic nota ce i se spune
 
„mai mare-n evul ce mi s-a predat
o altă întâmplare nu există”
– mărite domn! am un condei ciudat:
în loc de „mare”-a scris cu lacrimi „tristă”
„afară astrul zilei neclintit
suna din bronzuri vechi ca o fanfară”
– măria ta ! condeiul meu smintit
notează „înlăuntru” nu „afară”
„la fel de-aprinsă-n învelişul ei
simţeam bătaia sângelui în vine :
o flacără sporindu-se-n ulei”
– stăpâne! s-a notat aceasta bine
„de patru zile şoimul aştepta
flămând cu ochiul galben cum e luna”
– să fim mai drepţi cu el măria ta!
„de patru zile” nu : „dintotdeauna”
„în colivia-i strâmtă fără somn
lipsit de zări murea de trândăvie”
– sunt zări care se nasc mărite domn !
şi scăpăra cumplit în colivie
„aidoma cu el tânjeam spre cer
să-ndestulez vederile-mi auguste”
– stăpâne ! poftele măririi cer
cât nu e-n stare limba ei să guste
„atunci l-am scos din laţ” – ba nu l-ai scos!
„ştiam simţind cum muşcă din mănuşă
ce patimi poartă-n pliscul fioros”
– aşa-i! dar nu ştiai ce poartă-n guşă
„cuprinsu-ntreg părea ca scos din minţi
deşi nu-l tulburau măcar zefirii”
– stăpâne! nu se cade să te minţi :
lăuntrul iscă tulburarea firii
“hăitaşii-aveau pe chip surâs felin
de câini zeloşi care-şi confirmă faita”
– mărite domn ! golanii simt din plin
când ura de la curte-asmute haita
„eram atât de mare” – un pigmeu!
„ca un topaz întinderea măruntă
lucea stropita-n inelarul meu”
– dar doamne! nu era inel de nuntă.
„visam o pradă mare mai presus
de orice zvâcnet de aripi mortale”
– visai să pui în locul stelei sus
obscura stemă a domniei tale !
„parcă vânam prin mine urmărind
pe dincolo de orice cuviinţă
o pasăre ce zboară, de pe-un grind
ce mă răsfrânge-n ape o fiinţă
ce mă-ntrecea şi mă urma în timp
şi vălurea cu-o ritmică aripă
oglinda unui aprig anotimp
în care toate concentrate-n clipă
mă proslăveau liturgic împrejur :
câmpii şi oşti donjoane şi ducate
veneau urlând în calea mea o ! jur
vânam prin clare zile spintecate
de răsuflarea mea simţeam că sunt
ca şoimul ce-şi găseşte-adevăratul
destin fantoma unui prinţ mărunt
în care se trezeşte împăratul
eram prea exaltat ca să observ
că şoimul meu pierise de supt zare
dar simt acum că agerul meu serv
el – vânătoru-a ce mi se năzare
pe bolţi cu vulturi şi ereţi complici
îmi răspândeşte numele-n tărie”
– te-nşeli stăpâne! şoimul e aici
pe mâna mea şi aripa lui scrie.
*
Cititi traducerea în francezã :
http://wp.me/p1pjp4-9E
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s